poeziei...

ceva din cântecul acela duios
îmi pune cuvântul la tâmplă în semn de armă –
poezia e o pasăre îngropată în os
şi tot ce ating cu carnea ei... mi se sfărmă!

simt o muzică albă în paşi...
ţin cuvântul la tâmplă în semn de armă,
cine-mi ascunde anii rămaşi!?
sufletul cui mi se ascunde în palmă?

simt propria-mi lacrimă îngropată în os
şi sângele plâns muţind deodată,
cineva mă chinuie în chip dureros,
cum numai cuvântul mă chinuia câteodată...