Cineva imi spunea odata ca nu poti iubi mult sau putin, ci doar poti spune simplu ca iubesti,
iar altcineva imi spunea ca rabdarea nu e ceva material, ea nu are inceput, nu are sfarsit si nici proprietati elastice.
Cred ca intre cele doua afirmatii exista o anumita similitudine si o completare in absolut e o stare de facto - cele doua notiuni exista prin ele insele si doar in cadrul renuntarii la sine.
Cu totii gresim la un moment dat in viata, cu toate astea a ne da batuti si a ne lasa ingeunchiati nu e un mod de a trai.
Trebuie sa ne ridicam sa privim soarta in fata cu incredere, sa spargem cu pumnii stransi pana la sange dintii stricati ai fricii de esec si sa o luam de la capat cu inima curata si zambitoare. Sa refuzam pana la asfixie a respira miasma imbatatoare si efervescenta a indemnului de a trai clipa de parca am fi fulgi fara putere in bataia seaca a vantului de toamna numai din frica de a ne dori ceva fiindca s-ar putea sa nu se implineasca.
Noi suntem Oameni, si Oameni fiind suntem la fel de mari ca si visele pe care le purtam. Putin ne dorim, putin primim.
Cei mai norocosi dintre noi raman sa construiasca esafodajul complicat si fragil al iubirii de zi cu zi, al dragostei neconditionate, al efluviului datator de viata al dorintei de a sfarsi impreuna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu